Filtre ale poliţiei rutiere, de Crăciun

Aproape 100 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în prima zi de Crăciun, în filtrele rutiere instituite de poliţişti pentru verificarea în trafic a autovehiculelor din punct de vedere al echipării pentru sezonul rece. Şi în prima zi de Crăciun, poliţişti rutieri, alături de cei de ordine publică, au acţionat în filtre constituite în scopul verificării în trafic a autovehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.Poliţiştii au aplicat 102 de sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.În perioada 5-25 decembrie a.c. 12.2012, în filtrele rutiere, au fost aplicate 8.930 sancţiuni contravenţionale, din care 8.897 conducătorilor auto (379 pentru lipsă anvelopelor de iarnă, 283 pentru lipsă dispozitive omologate şi 8.235 pentru alte abateri), iar în 33 cazuri li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale administratorilor drumurilor.Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, continuă activităţile preventive pentru combaterea evenimentelor rutiere grave.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content