Forumul comandanților Grupului Atlas

,,Poliţia Română este un partener de încredere şi un furnizor de securitate şi stabilitate atât în plan european, cât şi mondial, în prezent, România fiind o ţară sigură, iar fenomenul infracţional este ţinut sub control”, a declarat Inspectorul General al Poliției Române, domnul chestor de poliție Bogdan Despescu, în deschiderea Forumului Comandanților Grupului ATLAS, ce a avut loc la București. În perioada 12 – 13 aprilie a.c., a avut loc Forumul Comandanților Grupului ATLAS, reuniune care s-a desfășurat pentru prima dată la București. Conferința a reunit reprezentanții tuturor formațiunilor de intervenție ale polițiilor statelor membre ale Uniunii Europene, ce fac parte din Grupul ATLAS. În cadrul conferinței s-au dezbătut teme referitoare la prevenirea și combaterea terorismului, fenomenului de radicalizare, amenințărilor asimetrice și criminalității organizate.Reamintim că, Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale este unitatea centrală a Poliției Române care gestionează activitatea cunoscută sub conceptul de intervenții și acțiuni speciale, activitate complexă prin natura amentințărilor la care este expusă.Vocația europeană a Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale a fost consacrată în aprilie 2007, când unitatea a devenit membru cu drepturi egale a Grupului ”ATLAS”, grup apărut ca reacție a structurilor Uniunii Europene la valul de atentate teroriste declanșat în 11 septembrie 2001 și a exacerbării infracțiunilor comise cu violență în spațiul european.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut