16 percheziţii domiciliare la locuinţele unor suspecţi de furt de componente feroase şi neferoase din hale de producţie./ 52 de persoane urmărite penal pentru furt calificat.La începutul acestei luni, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au desfăşurat activităţi investigative cu privire la comiterea, în perioada aprilie-iunie a.c., a mai multor furturi de componente feroase şi neferoase, din incinta a două societăţi comerciale, cu sediul în oraşul Pucioasa. Poliţiştii au stabilit că bunurile au fost sustrase din două hale de producţie abandonate, acestea fiind ulterior valorificate prin intermediul centrelor de colectare fier vechi de pe raza oraşului, creându-se un prejudiciu de aproape 175.000 de lei. Poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Pucioasa, cu sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă şi al lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa au efectuat 16 percheziţii domiciliare, la locuinţele mai multor persoane, fiind găsite şi ridicate, în vederea confiscării, mai multe bunuri sustrase din incinta celor două hale, respectiv materii prime, produse finite, componente ale instalaţiilor electrice, de încălzire, obiecte sanitare, uşi şi ferestre din PVC. În urma probatoriului administrat în cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa a confirmat începerea urmăririi penale faţă de 52 de persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.La data de 22 iunie a.c., 14 suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de nouă suspecţi a fost respinsă măsura arestării preventive, fără a fi dispusă altă măsură, iar cinci suspecţi au fost prezentaţi Judecătoriei Pucioasa, fiind dispusă măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 29 de zile. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a activităţii infracţioanle.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.