Grup de migranţi şi călăuzele acestora prinşi în flagrant pe Dunăre

O reţea de migraţie ilegală formată din cetaţeni bulgari, care intenţiona să transporte peste Dunăre un grup de migranţi asiatici şi să-i călăuzească, folosindu-se de acte false bulgareşti, până în Germania, a fost prinsă în flagrant de poliţiştii de frontieră teleormăneni. Astfel, în noaptea de 26/27.09 2009, în jurul orelor 03.00, un echipaj aparţinând Sectorului P.F. Zimnicea, aflat în misiune de supraveghere pe fluviul Dunărea cu o ambarcaţiune de patrulare, a observat pe direcţia km.fl. 546 (aval de orasul Zimnicea), două bărci pneumatice în care se aflau cinci persoane, care se îndreptau către malul românesc al Dunării. Poliţiştii de frontieră au procedat la identificarea persoanelor aflate în cele două bărci, ocazie cu care au constatat că aceştia nu vorbeau limba română. Cei în cauză au fost conduşi împreună cu ambarcaţiile în portul Zimnicea şi ulterior la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră din Zimnicea pentru cercetări, stabilirea identităţii acestora şi motivul trecerii frontierei de stat a României.Din primele verificări, s-a stabilit că persoanele depistate în cele două bărci au vârste cuprinse între 28 şi 53 ani, doi dintre ei sunt cetăţeni turci, unul este iranian, iar ceilalţi doi sunt cetăţeni bulgari, care s-au dovedit a fi călăuzele grupului de migranţi.În urma acţiunii declanşate la nivelul Sectorului P.F. Zimnicea, a mai fost depistat un alt cetaţean bulgar, aflat într-un autoturism care staţiona, la marginea unei păduri, pe comunicaţia Zimnicea-Bujoru. Din primele verificări, s-a stabilit că acesta trecuse legal frontiera prin PTF Giurgiu, chiar în cursul acelei seri, iar pentru faptul ca nu-şi justifica prezenta în locul respectiv la acea ora, a fost condus la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru verificări.Din cercetări s-a stabilit ca cetăţeanul bulgar avea legătura cu cele două calăuze şi cei trei migranţi depistaţi pe Dunăre, întrucât urma să-i transporte către Germania şi Olanda.Asupra celor trei migranţi au fost descoperite carţi de identitate bulgareşti false, cei în cauză declarând că actele le-au fost procurate de călăuzele bulgare, contra unor sume cuprinse între 600 – 750 de euro, pentru a fi folosite la ieşirea din România. În cauză s-au întocmit şi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, actele premergatoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cei trei migranţi, cetaţenii bulgari fiind cercetaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. Imagini video vor fi disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.ro Serviciul Presa si Comunicare din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera


Alte articole:
Skip to content