Grup de migranţi şi călăuzele lor reţinuţi

Poliţistii de frontieră timişeni au depistat, în apropierea frontierei cu Ungaria, 11 cetăţeni iranieni, care încercau să iasă ilegal din România sprijiniţi de un cetăţean român, pentru a doua oară în decurs de trei săptamâni.În data de 07.11.2010, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, executând o misiune specifică în zona de competenţă, au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, la aproximativ 500 metri de frontiera româno-maghiară, la vest de localitatea Cenad, un grup format din mai multe persoane care se îndrepta pe jos, peste câmp, spre teritoriul statului maghiar. Ca urmare a faptului ca persoanele nu îşi justificau prezenţa în zonă la acea oră, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pentru reţinerea şi conducerea acestora la sediul sectorului PF pentru cercetări.Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre unsprezece cetăţeni iranieni (şase adulţi şi cinci copii) cu vârste cuprinse între 6 şi 30 de ani şi de cetăţeanul român Liviu D., în vârstă de 41 ani, domiciliat pe raza judeţului Caraş-Severin. Totodată poliţiştii de frontieră timişeni au mai reţinut doi bărbaţi, Daniel B., în vârstă de 37 ani, şi Viorel S., în vârstă de 41 ani, ambii din judeţul Caraş-Severin, care aveau rol de transportatori în acest caz.În urma cercetărilor s-a stabilit că zece dintre migranţi au mai încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Germania în urmă cu trei săptămâni, atunci fiind călăuziţi de acelaşi cetăţean român, Liviu D.La acea dată, împotriva migranţilor şi a călăuzei a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respective trafic de migranţi, instanţa de judecată dispunând cercetarea acestora în stare de libertate.Având în vedere cele constatate şi de această dată persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar cetăţenii români sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi. Totodată, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, la finalizare, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut