Grup de migranţi srilankezi reţinut la frontieră

Poliţistii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Diosig, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Bihor, au depistat într-un microbuz, în apropierea frontierei cu Ungaria, opt persoane, şapte cetăţeni srilankezi şi un german, care încercau să treacă ilegal în ţara vecină.În data de 09.05.2010, în jurul orei 23.00, în zona de competenţă a Sectorului PF Diosig, un echipaj format din poliţişti de frontieră şi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Salard care desfăşurau misiuni în comun au oprit pentru control pe raza localităţii Diosig un microbuz înmatriculat în Germania, condus de un cetăţean german, în care se mai aflau şapte persoane de sex masculin.Ca urmare a faptului că cei în cauză nu îşi justificau prezenţa în zonă la acea oră, iar patru dintre pasageri nu aveau documente de identitate, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului PF pentru verificări.Din verificări a rezultat faptul că şoferul este cetăţeanul german Edberg T., în vârstă de 22 ani, iar cei şapte pasageri sunt cetăţeni din Sri Lanka cu vârste cuprinse între 26 şi 37 ani.La cercetări, bărbaţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal în Ungaria cu scopul de a ajunge în Italia şi Germania, pentru a-şi găsi un loc de muncă. Migranţii urmau să fie debarcaţi din microbuz în apropierea frontierei, treceau ilegal în ţara vecină, iar ulterior erau preluaţi de pe teritoriul ungar de către şoferul german, cu maşina, după ce acesta efectua în mod legal formalităţile de ieşire din România. Având în vedere cele constatate, persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, în funcţie de gradul de vinovăţie al fiecăruia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi trecere ilegală a frontierei în forma continuată, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.Biroul de Presa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
Skip to content