Grup infracţional cercetat pentru delapidare şi spălare de bani

Poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din I.G.P.R., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au destructurat o grupare infracţională organizată, specializată în infracţiuni economice.Oamenii legii efectuează cercetări cu privire la o grupare infracţională formată din 10 persoane, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la delapidare, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.În fapt, s-a reţinut că, în perioada 2006 – 2008, membri grupării şi-au însuşit, în mod ilegal, sume de bani din patrimoniul societăţilor pe care le administrau sau ale căror resurse financiare le gestionau. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi de sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat, prin ascunderea surselor impozabile sau taxabile, precum şi de disimularea originii ilicite a sumelor de bani obţinute în acest fel prin transferuri bancare succesive urmate de retragerea în numerar.Astfel, prin folosirea a 18 societăţi comerciale, majoritatea înfiinţate în 2006 de către o parte din membri care deţin calităţile de asociaţi şi administratori, s-au derulat operaţiuni de sprijinire a funcţionarilor din cadrul unei alte societăţi comerciale, pentru delapidarea acesteia, prin înregistrarea unor operaţiuni fictive în vederea creării aparenţei prestării unor servicii în domeniul IT. În acelaşi mod s-a acţionat şi pentru ascunderea sursei impozabile sau taxabile, prin declararea inexactă, în bilanţurile anuale şi situaţiile financiare depuse la organele fiscale, de date nereale cu privire la profitul impozabil (baza de calcul pentru impozitul pe profit) şi livrările/prestările de servicii (bază de calcul pentru TVA colectată, în funcţie de care se calculează TVA de plată).Prejudiciul estimat este de aproximativ 20.000.000 lei, sumă cu care a fost delapidată respectiva societate comercială şi de aproximativ 500.000 euro, sumă cu care societăţile administrate de membrii grupării s-au sustras de la plata către bugetul de stat.La data de 07.10.2010, în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, au fost efectuate 18 descinderi în imobile folosite de membrii grupării, în Bucureşti, Localitatea Corbeanca, Judeţul Ilfov şi în Municipiul Ploieşti, urmând a fi conduse la sediul unităţii de parchet 20 de persoane, în vederea audierii.La acţiune au participat 40 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., împreună cu 80 de jandarmi. Activităţile au fost coordonate de către un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală.În urma percheziţiilor efectuate au fost ridicate mai multe documente, laptop-uri asupra cărora urmează să fie efectuate percheziţii informatice, dar şi un pistol cu gaze deţinut fără documente legale (autorizaţie de deţinere şi permis de port armă). Cercetările sunt continuate în cauză pentru stabilirea cu exactitate a tuturor persoanelor implicate şi a probării întregii activităţi infracţionale a acestora.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut