Grup infracţional organizat, destructurat de poliţişti

Poliţiştii de criminalitate organizată din Târgu Mureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat nouă percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi exploatare sexuală.La data de 28 noiembrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Mureş, beneficiind de sprijinul de specialitate al poliţiştilor Direcţiei Operaţiuni Speciale- I.G.P.R., ofiţerilor D.G.I.P.I. şi al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Mureş au descins la 9 locuinţe aparţinând unor persoane constituite într-un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi exploatare sexuală.Membri grupării sunt suspectaţi că au recrutat de pe raza judeţului Mureş mai multe persoane, acestea fiind exploatate sexual în Germania şi Irlanda. Până în prezent au fost identificate 26 de victime.În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate sume importante de bani, în lei şi valută, documente bancare, carduri bancare şi sisteme informatice. Au fost emise 9 mandate de aducere, suspecţii fiind audiaţi de procurori, iar pe numele a şapte dintre aceştia s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tuturor participanţilor. IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content