Grup infracţional organizat specializat în cămătărie, destructurat de poliţişti

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Olt şi procurorii D.I.I.C.O.T. au depistat cinci bărbaţi, din judeţul Olt, pe care îi bănuiesc că ar fi desfăşurat acte de cămătărie, şantaj şi înşelăciune.La data de 5 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au desfăşurat 4 percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Corabia şi localităţii Gîrcov, judeţul Olt, la domiciliile unor persoane, bănuite că fac parte dintr-un grup infracţional organizat, specializat în acte de cămătărie, şantaj şi înşelăciune.La activităţi au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, poliţişti de la Poliţia municipiului Caracal, Poliţia oraşului Corabia şi de la posturile de Poliţie Gîrcov, Cilieni şi Giuvărăşti.Din cercetări, a reieşit că, în perioada 2010 – 2013, cinci bărbaţi, din oraşul Corabia, ar fi dat bani cu camătă mai multor persoane din oraşul Corabia şi din localităţile limitrofe. Aceştia percepeau o dobândă lunară de 15 – 20%, sumele împrumutate fiind cuprinse între 1.000 şi 30.000 de lei, iar pentru recuperarea datoriilor recurgeau la ameninţări, şantaj şi violenţă.La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt au fost conduse, în vederea audierii, 30 de persoane. În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 6.200 euro şi 2.950 de lei, precum şi mai multe documente şi înscrisuri privind activitatea de cămătărie a celor bănuiţi de comiterea unor astfel de fapte.Acţiunea a beneficiat de suportul DIPI.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content