Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Timişoara au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din 14 cetăţeni români şi sârbi, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă.În fapt, se reţine că, în cursul anului 2011, suspecţii au constituit un grup infracţional organizat, în scopul introducerii pe teritoriul României, prin sustragere de la controlul vamal, a unor cantităţi însemnate de ţigări. Ţigările erau introduse în ţară prin punctul de trecere al frontierei Moraviţa, folosind în acest scop un autovehicul aparţinând corpului diplomatic, pentru a evita controlul la frontieră, fiind apoi depozitate în mai multe spaţii aparţinând membrilor grupării. Pentru reuşita acţiunii s-a beneficiat de sprijinul operaţional al S.R.I., D.G.I.P.I. şi D.O.S.-I.G.P.R..În noaptea de 12 spre 13 iunie a.c., poliţiştii B.C.C.O. Timşoara şi procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Timişoara au realizat o acţiune de prindere în flagrant, fiind oprit în trafic cu sprijinul poliţiştilor Biroului Poliţiei Rutiere Timişoara un autoturism de teren, cu numere de înmatriculare şi însemne de corp diplomatic, în vederea legitimării ocupanţilor şi verificării bunurilor transportate. Au fost identificaţi cei doi ocupanţi ai autoturismului, un cetăţean sârb şi un cetăţean congolez, iar în autoturism au fost depistate 18.500 de pachete de ţigăriLa faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi s-a solicitat sprijinul Echipajului mobil din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara în vederea ridicării cantităţii de ţigarete şi stabilirii prejudiciului cauzat bugetului de stat. La acţiune au participat şi luptători de intervenţie rapidă şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara.Procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timişoara, prin Ordonanţă de sechestru a dispus instituirea sechestrului asupra autoturismului fiind predat în custodia Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.Totodată, au fost efectuate 9 percheziţii domiciliare, din care opt pe raza judeţului Timiş şi una pe raza Judeţului Caraş-Severin. La sediul D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Timişoara au fost conduse cele două persoane suspecte depistate în autoturism, precum şi alţi doi suspecţi sârbi, în vederea audierii privind săvârşirea infracţiunilor de constituire/aderare la o grupare infracţională organizată, contrabandă, spălare bani şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării.Pe numele celor patru persoane au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi dispuse măsurile legale si faţă de ceilalţi membri ai grupării, cetăţeni români.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă, destructurat
Alte articole: