Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, şi procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Bucureşti au destructurat un grup infracţional organizat, constituit din patru suspecţi, cu preocupări infracţionale pe linia traficului de persoane şi traficului de minori. La data de 5 septembrie a.c., poliţiştii B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov şi Călăraşi pentru destructurarea unui grup infracţional, specializat în săvârşirea, prin ameninţări şi violenţă, a infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi al jandarmilor din cadrul B.S.I.J..În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2013, cei patru suspecţi ar fi desfăşurat, în mod repetat, activităţi de recrutare, transport, cazare şi găzduire a mai multor persoane de sex feminin, printre care şi minore, în scopul exploatării sexuale a acestora, prin obligarea la practicarea prostituţiei.Suspecţii au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, iar trei dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ulterior Tribunalul Bucureşti a dispus măsura arestării preventive. Faţă de al patrulea suspect, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
Grup infracţional organizat specializat trafic de persoane şi trafic de minori, destructurat
Alte articole: