Grupare destructurată în colaborare cu poliţia cipriotă

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6, au documentat activitatea unei grupări infracţionale cu preocupări pe linia furturilor din locuinţă şi societăţi comerciale, compusă din I. Dumitru de 25 de ani, I. Gabriel de 26 de ani, L. Jean de 26 de ani şi C. Daniel, toţi din Bucureşti.În urma cercetărilor a rezultat că cei patru au comis în Cipru, în cursul anului 2011, mai multe infracţiuni de furt din locuinţă, societăţi comerciale, cât şi infracţiuni cu violenţă, în urma cărora au sustras sume mari de bani şi bijuterii din aur.Astfel, s-a stabilit faptul că, I. Dumitru, împreună cu I. Gabriel, la sfârşitul lunii iulie 2011, au săvârşit mai multe infracţiuni de furt din locuinţă, într-o localitate din Cipru, de unde au sustras aur şi suma de 7.000 de euro. La data de 30.07.2011, cei doi s-au deplasat cu un autocar cu destinaţia România, iar imediat după trecerea prin punctul de frontieră Giurgiu, au coborât fără a-şi ridica bagajele. În jurul orei 16:00, la sosirea autocarului într-o autogară din Bucureşti, după coborârea pasagerilor, lângă autocar a apărut un autoturism marca BMW în care se aflau două persoane, una dintre ele fiind I. Dumitru. Acesta a coborât din autoturism, a mers la autocar de unde a recuperat bagajele (4 genţi de voiaj), cea de-a doua persoană pierzându-se în mulţime.S-a trecut la imobilizarea şi reţinerea lui I. Dumitru, iar în urma controlului corporal şi al bagajelor, au fost ridicate mai multe bunuri respectiv, electronice, truse de scule, chei reglabile, şurubelniţe, precum şi parfumuri, ceasuri de mână, haine şi suma de 2.515 de euro.A fost contactat Punctul Naţional Focal ataşat în Grecia, cu privire la persoanele susmenţionate, cât şi la provenienţa bunurilor găsite asupra lui. Urmare a schimbului de informaţii ce s-a desfăşurat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, Biroul Naţional Interpol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în perioada 18-19.08.2011, a sosit în România o delegaţie a poliţiei cipriote care a demarat colaborarea cu Serviciul Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6.La data de 05.09.2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus începerea urmăririi naţionale faţă de I. Dumitru, I. Gabriel şi C. Daniel, aceştia fiind urmăriţi internaţional de către autorităţile judiciare cipriote, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie.Astfel, la data de 06.09.2011, în jurul orei 07:30, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 6, ai Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul Urmăriri şi S.I.A.S. din cadrul I.G.P.R., au acţionat în vederea punerii în executare a mandatelor europene de arestare, reuşindu-se depistarea şi imobilizarea lui C. Daniel şi I. Dumitru. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Sectorului 6 – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie, cu C. Daniel şi I. Dumitru în stare de reţinere.D.G.P.M.B. – Compartimentul Comunicare Publică


Alte articole:
Skip to content