Grupare infracţională, destructurată

Ieri dimineaţă, au avut loc cinci percheziţii, în Bucureşti, la locuinţele mai multor persoane suspectate de uzurparea de calităţi oficiale şi săvârşirea de infracţiuni cu violenţă. / Patru dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv.La data 3 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Bucureşti, au efectuat cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti, la locuinţele membrilor unui grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni cu violenţă, respectiv tâlhărie, uzurpare de calităţi oficiale, furt calificat şi trafic de droguri.În fapt, aceştia sunt suspectaţi că, în luna noiembrie a anului 2011, s-au deplasat în judeţul Constanţa, unde ştiau că mai multe persoane cultivau plante de cannabis în vederea comercializării. Aici, pretinzând că sunt reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii, i-au deposedat pe cei prezenţi de o geantă în care se aflau aproximativ 5 kilograme de cannabis. Pentru a crea aparenţa calităţilor oficiale, unul dintre suspecţi era îmbrăcat în uniformă, iar ceilalţi purtau cagule şi arme – pistoale şi cătuşe, obiecte pe care le-au folosit pentru imobilizarea celor prezenţi.De asemenea, la data de 11 iulie a.c., suspecţii ar fi încercat să pătrundă prin efracţie într-un imobil proprietate personală, fiind surprinşi de un martor. Totodată, la data de 22 septembrie a.c., doi dintre suspecţi au fost depistaţi în timp ce transportau mai multe plante de cannabis în ghivece improvizate.Unul dintre aceşti bărbaţi este suspectat şi că, în cursul lunii noiembrie 2012, echipat în ţinută de poliţist şi având asupra sa o armă de foc, a oprit în trafic trei cetăţeni străini cu intenţia de a le sustrage o borsetă, în care se aflau 50.000 Euro.În cauză au fost emise cinci mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti pentru continuarea cercetărilor.În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de patru persoane s-a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile, iar faţă de o alta s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile.În cadrul acţiunii, s-a beneficiat de sprijinul Institutului Naţional de Criminalistică şi al Serviciului Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, activităţile investigative fiind desfăşurate cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut