Grupare infracţională destructurată

Şase persoane au fost surprinse în flagrant de poliţişti în timp ce sustrăgeau dintr-un rezervor aproximativ 35 de tone de produs petrolier / Totodată, în urma descinderii la ferma unuia dintre suspecţi, oamenii legii au identificat peste 900 de ghivece cu plante ce prezentau caracteristicile unei culturi de cannabis. În urma activităţilor desfăşurate, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au destructurat o grupare infracţională care se ocupa cu sustragerea de produse petroliere din conducte magistrale şi comercializarea în mod ilegal a acestor produse, fără documente sau cu documente false.Ieri, poliţiştii au organizat şi realizat un flagrant, în urma căruia au fost identificaţi D.P., de 52 de ani, din Constanţa, M.S., de 41 de ani, din localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, T.S., de 36 de ani, din comuna Lumina, judeţul Constanţa, F.P., din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, N.L., din Bacău şi I.M., de 31 de ani, din Ploieşti.Cei şase au fost depistaţi în incinta unui depozit de produse petroliere din localitatea Ovidiu, ce funcţiona fără documente legale, în timp ce încărcau produs petrolier într-o autocisternă. Aceasta avea capacitatea de 35 de tone iar în momentul flagrantului era încărcată în proporţie de 85%.De asemenea, au mai fost identificate şase bazine, în interiorul a trei dintre acestea aflându-se produs petrolier. Totodată, în acelaşi depozit a fost găsită o autospecială, cu care T.S. transporta produsul petrolier sustras de la ferma din Lumina, la un depozit din Ovidiu. În paralel, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la ferma lui D.P., din comuna Lumina, în incinta căreia a fost identificată o instalaţie artizanală, prin intermediul căreia se sustrăgea produs petrolier din conducta care traversa incinta curţii fermei, prin subsolul acesteia.De asemenea, într-o anticameră a unei magazii, a fost depistat un bazin ce conţinea produs petrolier.Într-o altă magazie au fost descoperite 918 ghivece în care era cultivat un anumit tip de plantă despre care, din cauza condiţiilor de cultivare, respectiv amenajare de termometre, ventilatoare şi sisteme de iluminat speciale, existau suspiciuni cu privire la legalitatea deţinerii acestora.În acest sens, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Constanţa efectuează verificări pentru a stabili natura acestor plante şi activitatea infracţională a persoanelor implicate în cultivarea acestora.Totodată, în incinta curţii fermei au fost identificate 23 de autoturisme, de mărci diferite, înmatriculate în România şi în străinătate, avariate sau în stare de funcţionare, pentru verificarea cărora a fost solicitat sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Compartimentul Furturi de Auto, stabilindu-se până în prezent că patru dintre acestea figurează ca fiind sustrase din străinătate. Cei şase suspecţi sunt cercetaţi în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Suspecţii urmează a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, cercetările continuând pentru stabilirea participaţiei fiecăruia la comiterea acestor infracţiuni. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content