Grupare infracţională specializată în furturi din societăţi comerciale, destructurată de Poliţia Capitalei

În data de 2 februarie a.c., Poliţia Capitalei – Serviciul de Investigaţii Criminale al Sectorului 2 Poliţie, Secţiile 6, 7, 8 şi 9, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, cu sprijinul Serviciului Special de Intervenţie Rapidă – a pus în executare 16 mandate de aducere şi a efectuat 6 percheziţii domiciliare în judeţul Ilfov, fiind vizată destucturarea unui grup infracţional cu preocupări pe linia furturilor din societăţi comerciale.Cu această ocazie au fost ridicate două baxuri ce conţin obiecte de îmbrăcăminte, 300 de articole vestimentare de damă, 22 de baxuri ce conţin câte 36 de geci şi 120 de sisteme Home Cinema despre care există date că provin din furturi din societăţi comerciale. Totodată, au fost conduse la sediul Sectorului 2 Poliţie pentru audieri mai mulţi suspecţi.În fapt, în perioada septembrie 2011 – ianuarie 2012, poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 2 – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 au identificat şi documentat activitatea infracţională a unei grupări cu activităţi infracţionale pe linia furturilor din societăţi comerciale care deţin depozite de mărfuri pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.Membrii grupării racolau angajaţi ai comercianţilor, în special de naţionalitate chineză, prin intermediul cărora aflau informaţii despre depozitele în care se află bunuri de valoare şi despre programul părţilor vătămate.Apoi, folosindu-se de cetăţeni chinezi care se prezentau ca fiind proprietarii depozitelor (utilizând documente de identitate false), au tăiat lacătele depozitelor şi le-au înlocuit cu altele identice ca model, după care au sustras în mod repetat cantităţi foarte mari de bunuri.În sarcina membrilor grupării infracţionale a fost stabilită, până în prezent, săvârşirea a două infracţiuni de furt, prima – comisă în luna august a anului 2011, dintr-un depozit situat în incinta unui complex comercial din judeţul Ilfov, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 250.000 de lei, iar cea de a doua – comisă în luna octombrie a anului 2011, dintr-un depozit din judeţul Ilfov, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 175.000 de lei.În urma percheziţiilor efectuate, au fost depistaţi şi conduşi la sediul Sectorului 2 Poliţie, S. Daniel de 40 de ani, C. Marian de 31 de ani, C. Gheorge de 26 de ani, Ş. Sorin de 27 de ani, F. Daniel de 23 de ani, B. Mihai de 35 de ani, S. Mihai de 27 de ani, R. Cristian de 21 de ani, S. Vasile de 35 de ani, D. Nicolae de 20 de ani, R. Nicolae de 29 de ani, R. Petre de 27 de ani şi S. Daniel de 29 de ani.Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu S. Daniel, C. Marian, C. Gheorge, Ş. Sorin, F. Daniel, B. Mihai, S. Mihai, R. Cristian şi S. Vasile în stare de reţinere, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei Sectorului 2 cu propunere de arestare preventivă.Compartimentul Comunicare Publică – D.G.P.M.B.


Alte articole:
Skip to content