Grupare infracţională specializată în proxenetism, destructurată

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o reţea infracţională, bănuită că se ocupa cu racolarea, transportul şi exploatarea sexuală a mai multor tinere, pe relaţia România – Spania – Elveţia – Germania.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii organizate Buzău şi procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au efectuat 8 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate, formată din 10 persoane, specializată în săvârşirea de infracţiuni de trafic de persoane şi proxenetism.În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că, în perioada 2004 – 2014, membrii grupării ar fi recrutat mai multe victime de pe raza judeţelor Buzău, Olt, Argeş, Vaslui, Sibiu, Botoşani şi Alba, pe care le-ar fi transportat în Spania, Elveţia şi Germania, în vederea exploatării lor, prin obligare, la practicarea prostituţiei.Membrii grupării infracţionale asigurau transportul victimelor, înlesnind obţinerea documentelor necesare călătoriei şi cazarea acestora. De asemenea aceştia colectau sumele de bani obţinute de victime din activitatea de prostituţie.Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la aproximativ 1,5 milioane de euro, în cauză urmând să fie instituite măsuri asiguratorii.Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.La activităţi au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău şi jandarmi.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content