Grupare specializată de hoţi de autoturisme, destructurată de poliţiştii buzoieni

Trei bărbaţi, suspectaţi de comiterea mai multor furturi de autovehicule pe raza mai multor judeţe au fost reţinuţi de poliţiştii buzoieni / În urma percheziţiilor efectuate pe raza judeţelor Prahova şi Sibiu, au fost găsite documente şi bunuri ce proveneau de la maşinile furate, precum şi un autoturism ce figura ca furat din Spania. Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au destructurat o grupare specializată în furturi de autoturisme formată din doi tineri din Ploieşti în vârstă de 30, respectiv 28 de ani (fraţi) şi doi bărbaţi din judeţul Sibiu, unul de 38, iar celălalt în vârstă de 33 de ani. Cei patru sunt suspectaţi de implicarea în furtul a 6 autoturisme de pe raza municipiului Buzău şi în alte 4 furturi similare de pe raza judeţului Dâmboviţa.În noaptea de 29 spre 30 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, cu sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I. şi al luptătorilor Serviciului de Intervenţie Rapidă – I.P.J. Buzău, au organizat prinderea celor doi fraţi din Ploieşti.Poliţiştii au realizat dispozitive de blocare pe sectorul de drum Buzău – Mizil, pentru prinderea suspecţilor fiind folosit şi armamentul din dotare, fără a se înregistra însă victime. În urma acţiunii, s-a reuşit prinderea tânărului de 28 de ani şi recuperarea unui autoturism, care fusese furat în aceeaşi noapte. Cel de-al doilea suspect a fugit, după ce a abandonat, pe raza comunei Săhăteni autovehiculul cu care se deplasa, şi cu care a avariat o autospecială a I.P.J. Buzău.La data de 30 iulie a.c., în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Buzău, poliţiştii au efectuat cinci percheziţii domiciliare, dintre care trei pe raza judeţului Prahova şi două pe raza judeţului Sibiu, în urma cărora au găsit şi condus la sediul I.P.J. Buzău pe ceilalţi doi membri ai grupării – un bărbat de 38 de ani, din Mediaş şi un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Dumbrăveni, judeţul Sibiu.De asemenea, poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor un autoturism care figura ca furat din Spania din data de 13 iulie a.c., precum şi mai multe bunuri şi documente ce proveneau de la alte autoturisme furate. Oamenii legii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a prahoveanului şi a celor doi sibieni, primul fiind învinuit de furt calificat, iar ceilalţi doi de instigare la furt calificat şi respectiv tăinuire.Totodată, sunt continuate activităţile în vederea prinderii celui de-al patrulea membru al grupării şi documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut