Grupare specializată în furturi de componente feroviare, destructurată de poliţişti

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova au efectuat şapte percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea de furturi de materiale şi componente feroviare.În fapt, în cursul anului 2012 şi începutul anului 2013, de la vagoane de marfă din toate judeţele aflate în competenţa S.R.P.T. Craiova (Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman), au fost sustrase peste 100 de distribuitoare de aer, prejudiciul cauzat Societăţii Naţionale Transport Feroviar de Marfă ridicându-se la aproximativ 800.000 de lei. Din cercetările efectuate de către poliţişti, a reieşit că suspectaţi de furtul acestor distribuitoare sunt membrii unei grupări infracţionale formată din opt persoane, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani, şase din Craiova şi câte una din Băileşti, respectiv Crasna, judeţul Gorj.Aceştia comercializau distribuitoarele de marfă către agenţi economici care aveau ca obiect de activitate reparaţia vagoanelor de marfă, pe perioada transportului acestora folosindu-se documente fictive de însoţire.Pentru probarea activităţii infracţionale a membrilor grupării, astăzi, au fost efectuate şapte percheziţii, la locuinţele suspecţilor, fiind identificate instrumente folosite la demontarea distribuitoarelor de pe vagoanele de marfă, echipamente şi componente sustrase de pe vagoanele de marfă, documente de transport feroviar fictive, precum şi înscrisuri olografe utile în documentarea activităţii infracţionale a suspecţilor.În prezent, suspecţii se află la sediul S.R.P.T. Craiova unde sunt audiaţi, iar în funcţie de probatoriul administrat în cauză, se vor propune măsurile legale ce se impun.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut