Grupare specializată în furturi de obiecte din patrimoniul naţional cultural, destructurată

15 percheziţii sunt în derulare în această dimineaţă în municipiul Bucureşti şi în judeţul Constanţa, pentru probarea activităţii infracţionale a membrilor unei grupări, suspectaţi că sustrăgeau, din lăcaşe de cult, bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional.Ofiţeri ai Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează cercetări faţă de şase suspecţi, într-o cauză având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de furt calificat din nouă biserici situate pe raza mai multor judeţe.Astfel, în această dimineaţă, în baza autorizaţiilor de efectuare a unor percheziţii domiciliare eliberate de instanţa de judecată, se derulează 13 percheziţii la Constanţa şi două în municipiul Bucureşti, în vederea depistării obiectelor sustrase şi a probării activităţii infracţionale.Din cercetările efectuate până în acest moment, a reieşit faptul că, în perioada aprilie-august 2011, suspecţii au pătruns prin efracţie în interiorul bisericilor (în cele mai multe cazuri prin spargerea sau forţarea unor ferestre sau uşi ori prin dislocarea mai multor ţigle din acoperiş), de unde au sustras icoane, diverse alte obiecte de cult şi sume de bani. O parte din bunurile sustrase au fost comercializate unor colecţionari, fiind, de multe ori, transmise acestora, anterior înstrăinării, prin e-mail, fotografii cu obiectele de cult sustrase. Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. La acţiune s-a beneficiat şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Vâlcea, I.P.J. Constanţa şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content