Grupare specializată în furturi de țigări din societăți comerciale, destructurată

Polițiștii din Brașov efectuează 7 percheziții domiciliare la persoane bănuite de furturi de țigări din firme care au sediul în județele Brașov, Covasna, Bacău și Sibiu, fapte prin care ar fi cauzat un prejudiciul total de aproape 150.000 de lei.Polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov au documentat activitatea infracțională a patru persoane, cu vârste între 27 și 40 de ani, din județul Brașov, bănuite că au comis numeroase furturi din societăți comerciale Care au sediul în Brașov și în județele limitrofe. Cei în cauză sunt bănuiți că, în intervalul noiembrie 2016 – noiembrie 2017, ar fi constituit o grupare infracțională organizată, în scopul săvârșirii de infracțiuni contra patrimoniului. Activitatea infracțională ar fi constat în pătrunderea forțată, pe timp de noapte, în diferite firme și sustragerea, în principal, de țigarete. Anumite societăți comerciale ar fi fost vizate de mai multe ori în acest interval de timp. Pentru documentarea întregii activități infracționale, astăzi, 23 noiembrie a.c., polițiștii efectuează 7 percheziții domiciliare la locuințele a 4 dintre persoanele vizate, precum și a altor 3 persoane care ar fi avut cunoștință despre activitatea infracțională a celor în cauză. Până în acest moment, valoarea prejudiciului a fost estimată la 145.000 de lei.Polițiștii vor pune în aplicare 13 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliției, pentru audieri.La acțiune participă și jandarmi.Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut