Cinci constănţeni sunt cercetaţi în stare de reţinere întrucât au fost surprinşi de poliţişti în timp ce încercau să sustragă tablouri, icoane, bijuterii din aur şi argint, în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei, din sediul unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa / Asupra acestora au fost găsite staţii de emisie-recepţie şi instrumente de spargere.Aseară, la ora 21.35, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., i-au surprins în flagrant pe G.C., de 21 de ani, I.V., de 20 de ani, ambii din localitatea Valu lui Traian, N.V., de 24 de ani, din localitatea Techirghiol, V.I., de 32 de ani şi M.G., de 34 de ani, ambii din municipiul Constanţa, în timp ce încercau să pătrundă prin efracţie în sediul unei societăţi comerciale din municipiul Constanţa, unde se aflau depozitate bijuterii din aur şi argint, tablouri şi icoane, în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei. Trei dintre suspecţi au fost surprinşi în curtea imobilului unde au pătruns prin escaladare iar ceilalţi doi au fost depistaţi asigurând paza în zonă. Asupra acestora au fost găsite trei staţii de emisie – recepţie şi instrumente de spargere ( leviere, şurubelniţe, guri de lup, mănuşi şi cagule) iar, în momentul în care au fost somaţi, I.V. a încercat să scape, escaladând acoperişul mai multor imobile învecinate.Pentru prinderea acestuia unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare, executând un foc de avertisment în plan vertical.În urma cercetărilor, în autoturismul utilizat şi condus de către coordonatorul grupului infracţional, M.G., a fost găsit un pistol cu muniţie neletală ( bile metalice şi gaze), deţinut ilegal de cel în cauză. Cei cinci suspecţi sunt cercetaţi în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat şi, în plus, faţă de M.G. se fac cercetări şi sub aspectul nerespectării regimului armelor şi muniţiilor.Aceştia urmează să fie prezentaţi în cursul zilei de astăzi Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice