I.G.S.U. derulează campania de donare de sânge „Din inimă pentru inimi”

În perioada 01 – 30 septembrie a.c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă derulează Campania de solidaritate socială “Din inimă pentru inimi”, constând în donarea de sânge semenilor aflaţi în suferinţă. În acest demers au solidarizat peste 2000 de cadre ale I.G.S.U. şi unităţilor subordonate, care, prin implicare şi devotament au făcut posibilă implementarea acestui proiect la nivel naţional.Această acţiune este identificată în contextul Zilei Mondiale a Inimii, pentru care an de an peste 100 de ţări manifestă interes şi se înscrie în seria de activităţi menite să marcheze Ziua de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România. Şi colegii noştri de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti au răspuns pozitiv acestei iniţiative, urmând ca donarea de sânge să se facă luni, 12 septembrie, de la ora 09.00, la sediul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealu Spirii” al municipiului Bucureşti din Calea 13 Septembrie nr. 135, sector 5, unde va fi amplasat un centru mobil de recoltare sanguină, pus la dispoziţie prin amabilitatea Centrului de Transfuzie Sanguină al municipiului Bucureşti.Prin intermediul acestui demers social cu caracter benevol, anonim şi neremunerat, conduşi de altruism, generozitate şi onoare, asigurăm opinia publică că, pentru fiecare dintre noi, “şansa la viaţă” este mai mult decât profesie şi că vom rămâne tributari sloganului: PREVENIM, PROTEJĂM, SALVĂM !Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – I.G.S.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut