IGPR- persoane urmărite depistate de poliţişti

În perioada 24 – 30 aprilie a.c., prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, din mai multe state europene au fost extrădate 28 persoane de cetăţenie română, iar poliţiştii au predat, din România în străinătate, şase persoane urmărite internaţional şi au transferat patru persoane condamnate definitiv, în vederea continuării executării pedepsei.Printre persoanele aduse s-a numărat şi K. Z. L., de 34 ani, din Municipiul Oradea, Judeţul Bihor, urmărit internaţional de autorităţile române, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Tribunalul Bihor, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare. Acesta, în perioada 2003 – 2005, împreună cu alţi inculpaţi, a recrutat, transferat şi cazat, exercitând ameninţări şi violenţe, patru tinere femei (între care şi o minoră), în scopul exploatării sexuale a acestora pe teritoriul Italiei.Un alt caz este cel al lui J. E., de 29 ani, din Comuna Ciucsinseorgiu, Judeţul Harghita. Acesta a fost dat în urmărire internaţională de autorităţile române, în baza unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Braşov, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, fiind condamnat la 7 ani închisoare. Astfel, în perioada iulie – august 2003, în calitate de director al unei societăţi comerciale cu sediul în Judeţul Harghita, a emis 21 de cecuri fără acoperire, înşelând 18 societăţi comerciale. Prejudiciul total a fost de 1.050.000 lei (10,5 miliarde lei vechi).Dintre persoanele predate autorităţilor străine, una era căutată de autorităţile italiene prin Interpol, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, ce are ca pedeapsă maximă închisoarea pe viaţă. Infracţiunea a constat în săvârşirea unui dublu omor, la Roma, în luna iulie 2008. POLITIA ROMANA – SERVICIUL COMUNICARE PUBLICĂ


Alte articole:
Sari la conținut