IGPR – tineri prinşi după ce au încercat să fure un bancomat

În noaptea de 2/3 august a.c., în jurul orei 2.50, ofiţerul de serviciu de la Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a fost sesizat, prin Apelul Unic de Urgență 112, despre faptul că mai multe persoane, mascate, se află în incinta unei societăți comerciale unde se află amplasat un bancomat. La apariţia administratorului societăţii, persoanele mascate au părăsit în fugă locul faptei şi au urcat în două autoturisme cu numere străine.Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu a dispus deplasarea la eveniment a unei echipe complexe, compusă din poliţişti de la Serviciile Investigaţii Criminale, Criminalistic, Ordine Publică, Rutier şi Cercetări Penale, pentru efectuarea cercetării locului faptei, investigaţii şi localizarea în trafic a autoturismelor.S-a constatat că autorii faptei au încercat neutralizarea sistemului de alarmare, iar sistemul de supraveghere video era orientat în altă direcţie pentru a nu prelua imagini din acţiunile ce urmau să fie întreprinse.La scurt timp, pe D.N. 61, în apropierea comunei Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, a fost găsit avariat unul din autoturismele folosite de suspecți, lângă care se afla V. Adrian, de 22 ani, din Bucureşti. În autoturism polițiștii au identificat un adevărat arsenal de unelte de tăiere şi dezmembrare. Pe D.N. 6 Bucureşti-Alexandria, în localitatea Ghimpaţi, polițiștii au depistat și cel de-al doilea autoturism în care se aflau G. George, de 23 ani, B. Lucian, de 19 ani, D. Silviu, de 19 ani și R. Viorel, de 20 ani, toți din Bucureşti. Din investigaţiile efectuate a rezultat că aceștia, împreună cu alte trei persoane neidentificate, au pătruns în curtea societății comerciale cu scopul de a sustrage diferite bunuri şi valori. La data de 3 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale a confirmat începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, împotriva lui B. Lucian, D. Silviu, R. Viorel şi V. Adrian.Suspecții au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, fiind introduşi în arestul I.P.J. Giurgiu.Astăzi, cei în cauză urmează să fie prezentaţi Parchetului cu propunere de arestare preventivă. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut