ÎN TEREN, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ILEGALE ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR AERIENE

La data de 26 februarie a.c., polițiștii de la transporturi au desfășurat, la nivel național, acțiuni pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul transporturilor aeriene.

Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență și a celor contra patrimoniului.

Au fost intensificate controalele în aerogări, la cala avioanelor, în parcările publice și a zonelor limitrofe, precum și activitățile de supraveghere în spațiile de acces ale călătorilor din incinta aeroporturilor și a angajaților societăților, care desfășoară activități pe platforma aeroportuară, în vederea depistării celor care sustrag bunuri.

Totodată, au fost intensificate controalele la punctele de acces spre și dinspre platforma aeroportuară, precum și autovehiculele societăților care desfășoară activități de handling.

De asemenea, au fost supravegheate locurile și mediile cu risc criminogen ridicat, respectiv zona de îmbarcare a bagajelor și mărfurilor în aeronave, magazii și depozite ale bagajelor, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 135 de persoane, verificate 27 de autovehicule și controlate 22 de benzi de încărcare și descărcare a bagajelor de cală.

Totodată, au fost verificate 34 de cale de depozitare și 29 de vestiare, care aparțin unor angajați ai firmelor de handling.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.720 de lei.

Aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii furturilor de și din bagajele de cală ale pasagerilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut