Inaugurare SCOMAR

Viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, a inaugurat astăzi, la Constanţa, SISTEMUL COMPLEX DE OBSERVARE, SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL TRAFICULUI LA MAREA NEAGRĂ (SCOMAR).Cu acest prilej, viceprim-ministrul Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, a afirmat:„Un asemenea sistem permite, pe lângă faptul că putem să acordăm sprijin persoanelor care s-ar afla în nevoie în apropierea ţărmului românesc, şi combaterea traficului ilegal, fie că este de droguri, persoane, mărfuri de contrabandă sau de pescuit ilegal“ .În acelaşi cadru, domnul Dan Nica a subliniat importanţa pe care o are implementarea SCOMAR în vederea aderării la Spaţiul Schengen: „Una dintre obligaţiile pe care le aveam era cea referitoare la securizarea frontierei la Marea Neagră. Urmează şi celelalte frontiere care sunt pe Dunăre şi înspre zona de Est şi de Nord. Dar ceea ce, astăzi, noi am arătat este faptul că putem asigura securitatea la Marea Neagră, printr-o operaţiune complexă, foarte dificilă, pe care nu au reuşit să o îndeplinească în acest an multe alte ţări cu tradiţie şi cu altă forţă economică. Astfel, România ştie să-şi îndeplinească această obligaţie, suntem în grafic pentru aderarea la Spaţiul Schengen în 2011 şi ne facem datoria într-un mod exemplar din acest punct de vedere“. BackgroundSCOMAR este un sistem operativ de supraveghere, bazat pe tehnologie de ultimă oră, care permite detectarea timpurie, urmărirea, recunoaşterea şi identificarea navelor ce desfăşoară activităţi ilegale de trafic la Marea Neagră.Sistemul a fost realizat în colaborare cu parteneri din Uniunea Europeană, având un buget total de 24,60 milioane euro (fonduri PHARE şi cofinanţare), fiind operaţionalizat în perspectiva aderării României la Spaţiul Schengen. Imaginile de ansamblu furnizate de acest sistem integrat vor fi exploatate şi de alte autorităţi cobeneficiare, cum sunt Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii. Imagini video pot fi descarcate de la:http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-61cbc9e6fa1.ziphttp://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-5576280975dfbb.zip[filename=Dan_Nica_300409.mp3] [filesize=Dan_Nica_300409.mp3][filename=_Inaugurarea_sistemului_SCOMAR_30_aprilie_2009_Constanta_1.mp3] [filename=_Inaugurarea_sistemului_SCOMAR_30_aprilie_2009_Constanta_2.mp3] [filesize=_Inaugurarea_sistemului_SCOMAR_30_aprilie_2009_Constanta_2.mp3][filename=_Inaugurarea_sistemului_SCOMAR_30_aprilie_2009_Constanta_3.mp3] [filesize=_Inaugurarea_sistemului_SCOMAR_30_aprilie_2009_Constanta_3.mp3]SERVICIUL COMUNICARE


Alte articole:
Skip to content