Incercare de intrare ilegala in tara pe la malul Marii Negre

Poliţiştii de frontieră constănţeni au depistat la malul marii, pe plaja de la Vama Veche, două femei din Bulgaria care au încercat să intre ilegal în ţara, întrucât una dintre ele avea interdicţie a-şi părăsi ţara. În data de 14.05.2009, în jurul orei 13.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave din Mangalia, aflaţi în misiune de supravghere şi control în zona de competenţă, au observat pe plaja din Vama Veche, două femei care se deplasau pe malul mării, dinspre Bulgaria, spre ţara noastră. Poliţiştii de frontieră au legitimat cele două femei şi au stabilit că sunt cetăţene bulgare şi se numesc Irina S., în vârstă de 34 ani, şi Rayna M., în vârstă de 35 ani.Având suspiciuni cu privire la modul cum au intrat în ţară, poliţiştii de frontieră au extins verificările. Astfel s-a stabilit că, în cursul dimineţii, cele două femei au încercat să intre legal în România, prin PTF Vama Veche, călătorind într-un autoturism condus de un cetăţen bulgar. La control s-a constatat că Irina S., nu putea să părăsească Bulgaria întrucât pe numele ei exista o interdicţie în acest sens, impusă de autorităţile bulgare. Cei în cauză s-au întors în Bulgaria, unde cele doua femei au coborat pe plajă şi au încercat să intre ilegal în România, pe la malul Mării Negre, şoferul bulgar rămânând în localitate. Ca urmare a celor constatate, celor două persoane le-au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat la finalizare fiind predate autorităţilor bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.Trei turci reţinuţi de poliţiştii de frontieră, la OstrovPoliţiştii de frontieră constănţeni, în cooperare cu omolgii bulgari, au reţinut trei cetăţeni turci care încercau să intre ilegal România, pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.În data de 14.06., în jurul orei 10.00, poliţiştii de frontiera din cadrul P.T.F. Ostrov, au desfăşurat o acţiune, în apropierea frontierei bulgaro-române, pentru reţinerea a două persoane care intenţionau să intre ilegal în ţară.Cei doi au fost depistaţi ascunşi în viile din zona localităţii Ostrov, fiind retinuţi şi transportaţi la sediul Poliţiei de Frontieră din Ostrov. Din verificări a rezultat că cele două persoane sunt cetăţeni turci şi se numesc Omer C. şi Muzzaffer G., în vârstă de 28, respectiv 21 ani.Totodată, autorităţile de frontieră din ţara vecină au depistat la graniţa româno-bulgară un alt cetăţean turc Ahmet B., în vârstă de 19, prieten cu cei doi, care încerca să treacă ilegal frontiera. În urma cercetărilor s-a stabilit că cetăţenii turci intenţionau să-şi continue deplasarea într-o ţara din Spaţiul Schengen, folosindu-se de documente de călătorie bulgăreşti false total. În baza acordului de readmisie, cei doi cetăţeni turci au fost predaţi, autorităţilor bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun. Serviciul Presa si Comunicare


Alte articole:
Skip to content