22 taxe nefiscale vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie. Acestea erau percepute pentru diferite servicii prestate de către structurile Ministerului Afacerilor Interne.Astfel, se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.Totodată, vor fi eliminate 8 taxe, prevăzute de Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, care erau necesare eliberării unor documente la ghișeele Direcția Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor, astfel:• Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile A, A1, B, B1 şi B+E – 6 lei;• Taxă examinare obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile şi subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb şi TV – 28 lei;• Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum şi a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului de conducere, precum şi pentru persoanele care nu au absolvit o şcoală de conducători de autovehicule, cu excepţia celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;• Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei;• Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule şi remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;• Taxă de autorizare provizorie a circulaţiei autovehiculelor şi remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;• Taxe de autorizare a circulaţiei pentru probe a autovehiculelor şi remorcilor – 414 lei;• Înregistrarea cererilor persoanelor fizice şi juridice privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare şi din registrele judeţene şi al municipiului Bucureşti de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare – 5 lei.Pe lângă acestea, vor fi eliminate și alte 3 taxe: pentru aplicarea, de către instituțiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum și înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei ( 3 lei).În ceea ce priveşte serviciile prestate pentru eliberarea documentelor de călătorie, menționăm că de la 1 februarie a.c., din costul pașaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, și tariful suplimentar pentru eliberarea pașaportului simplu temporar, 100 lei.Astfel că, potrivit noilor reglementări, noile taxe pe care le vor achita cetățenii pentru eliberarea pașapoartelor, în cazul cererilor depuse în țară, vor fi următoarele: • Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei;• Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei;• Pașaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an): – 96 lei.De asemenea, se elimină taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple si pentru eliberarea adeverințelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate; istoric de pașapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetățean roman cu domiciliul în străinătate. Totodată, alte 6 taxe extrajudiciare de timbru și 2 taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenței persoanelor și al stării civile vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie a.c.• Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetățeniei și a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea și preschimbarea actelor de identitate pentru cetățenii români; înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei; eliberarea cărţii de identitate provizorii – 5 lei;• Taxa pentru schimbarea numelui – 15 lei;• Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetățeniei și a domiciliului – 22 lei, • Taxa pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României – 35 lei. ***Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017 şi va intra în vigoare de la 1 februarie a.c..
Informare – 22 taxe nefiscale vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie.
Alte articole: