Informare COVID – 19 – Grupul de Comunicare Strategică, ora 10.00

Astăzi, 5 martie, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 38 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11311 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

Vă reamintim că pe teritoriul României au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Un pacient, primul depistat pe teritoriul țării noastre ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după ce două teste au ieșit negative la un interval de 24 de ore unul de celălalt. Bărbatul a fost externat.

Ceilalți 5 pacienți sunt internați la Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, starea acestora de sănătatea fiind în acest moment bună.

În cursul zilei de ieri, 4 martie, au fost înregistrate 69 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1011 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Anchetele epidemiologice la Suceava și Timișoara continuă pentru a identifica toate persoanele cu care pacienții depistați pozitiv ieri au intrat în contact.

Facem apel la rudele persoanelor depistate pozitiv să respecte regulile de carantină și izolare și să nu încerce să viziteze pacienții internați, pentru că aceștia stau în izolare completă până când sunt declarați vindecați.

Cei doi cetățeni români infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) și internați într-un spital din Japonia au fost declarați vindecați și vor fi externați. Cetățenii români se vor întoarce în țară.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Astfel, până la data de 4 martie 2020, au fost raportate 3.351 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia 2502 80 276
Franţa 212 4 12
Germania 196 0 16
Spania 151 0 2
Regatul Unit 51 0 8

 

 

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 4 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
93.076 3.202 51.026

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

 

Grupul de Comunicare Strategică


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut