Informare privind regimul rutier din Bulgaria

Potrivit unei dispoziţii a Agenţiei bulgare ”Infrastructură Rutieră”, pe teritoriul Bulgariei se interzice circulaţia autovehiculelor destinate transportului rutier de mărfuri având masa totală maxim admisă de 12 tone (inclusiv remorci şi semiremorci) cu mai mult de 2 osii, tehnică agricolă, tractoare şi tehnică specială pentru construcţii, pe sectoare ale reţelei naţionale de drumuri.Astfel, interdicţia este valabilă pe drumurile clasa I (drumuri naţionale), drumurile clasa a II-a pe sectoarele:Drumul II – 55 ,,Debelets – Gurkovo”, Drumul II – 99 ,,Burgas – Tsaraevo”, Drumul II – 11 şi II – 15 pe sectorul ,,Oreahovo – Mizia”, Drumul II – 86 ,,Plovdiv – Smolian”, Drumul II – 19 ,,Smitli – Gotse Delchev”, Drumul II – 29 ,,Dobrich – Frontieră cu România”.Până la data de 15 septembrie 2013, interdicţia este valabilă pentru zilele de vineri, în intervalul orar 18.00 – 20.00 şi pentru zilele de duminică, între orele 14.00 – 20.00. De asemenea, pentru zilele de sărbătoare (5 şi 8 septembrie), interdicţia este valabilă între orele 14.00 – 20.00.Interdicţia nu este valabilă pentru autovehiculele care transportă mărfuri periculoase, produse alimentare alterabile şi animale vii.Pe durata interdicţiei categoriile de autovehicule menţionate vor staţiona în afara părţii carosabile, fără să obstrucţioneze participanţii la trafic.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut