Înşelăciune cu poliţe de asigurare tip R.C.A. falsificate

O tânără din Suceava este suspectată de poliţişti că a falsificat zeci de poliţe de asigurare tip R.C.A., prin consemnarea unor date tehnice nereale ale autovehiculelor, sau prin încadrarea autovehiculelor în categorii inferioare, pentru a diminua valoarea primei de asigurare plătită de către asiguraţi.Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Suceava efectuează cercetări faţă de o tânără de 27 de ani, din comuna Pătrăuţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, înşelăciune, desfăşurarea activităţii de asigurare fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi fără înscrierea în Registrul asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări.În fapt, aceasta este suspectată că, în perioada ianuarie 2011- ianuarie 2012, a falsificat mai multe poliţe de asigurare tip R.C.A. prin consemnarea unor date tehnice nereale ale autovehiculelor, sau prin încadrarea autovehiculelor în categorii inferioare, pentru a diminua valoarea primei de asigurare plătită de către asiguraţi. Până în prezent, tânăra este suspectată de falsificarea a 31 de poliţe de asigurare.De asemenea, suspecta, în perioada decembrie 2011- ianuarie 2012, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale din municipiul Suceava, a indus în eroare doi brokeri de asigurare cu prilejul derulării a două contracte de asistenţă în brokeraj, prin folosirea fără drept a bazelor de date ale brokerilor şi prin încheierea unor poliţe R.C.A. fără a mai achita integral primele de asigurare către broker sau asigurător, conform legislaţiei în domeniu. Prejudiciul total adus de către suspectă brokerilor se ridică la 33.024,39 lei.Totodată, în perioada decembrie 2011-martie 2012, suspecta a intermediat încheierea de poliţe de asigurare R.C.A., fără ca societatea reprezentată de aceasta să fie înscrisă în Registrul Intermediarilor al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de suspectă se vor lua măsurile legale ce se impun. * * * Falsificarea poliţelor R.C.A este o practică de natură a aduce prejudicii grave atât asiguratorului, care încasează prime de asigurare inferioare dar şi brokerilor deoarece, conform contractelor de mandat specifice în domeniu, aceştia răspund material pentru daunele produse de asistenţii sau colaboratorii săi. De asemenea, astfel de fapte aduc prejudicii asiguraţilor care vor întâmpina dificultăţi majore în caz de accident. Totodată, prejudiciat este bugetul de stat, întrucât, încasându-se prime de asigurare inferioare, implicit valoarea taxelor şi impozitelor către bugetul de stat scade.Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni şi pentru ca asigurările pe care le încheiaţi să îşi dovedească utilitatea în cazul unor evenimente nedorite, Poliţia Română recomandă cetăţenilor:- în momentul încheierii poliţelor de asigurare R.C.A. sau de orice altă natură să verifice corecta încadrare a autovehiculelor precum şi corecta înscriere a datelor tehnice. – în cazul în care cu bună ştiinţă solicită sau folosesc poliţe de asigurare R.C.A false comit o faptă prevăzută de legea penală ( uz de fals prev. de art. 291 C.P., sau instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 CP rap. la art. 288 C.P.).- după încheierea poliţelor de asigurare să verifice la asigurător sau pe pagina de internet a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor valabilitatea poliţei (au fost întâlnite cazuri în care după încheierea poliţelor de asigurare, şi implicit după încasarea primei de asigurare, intermediarul în asigurări anulează poliţele însuşindu-şi sumele încasate).- să evite achiziţionarea de poliţe R.C.A. la un preţ vădit inferior preţului pieţei. – să evite primirea de poliţe R.C.A neînsoţite de vignete sau tipărite pe suport nespecific asigurătorilor ( spre exemplu pe coli A4, alb negru).Totodată atragem atenţia brokerilor de asigurări şi asigurătorilor asupra următoarelor aspecte:- la încheierea contractelor de asistenţă în brokeraj sau de agent în asigurări (cu persoane fizice sau juridice), să solicite sau să verifice înregistrarea în Registrul Intermediarilor al C.S.A. a respectivelor persoane.- să nu permită niciodată accesul la bazele de date informatice specifice, a persoanelor susmenţionate înaintea confirmării înregistrării în Registrul Intermediarilor de către C.S.A.- să verifice periodic numărul şi modul de încheiere a poliţelor de asigurare de către asistenţii şi agenţii acestora. Încheierea unui număr foarte mare de poliţe RCA într-o perioada scurtă de timp sau într-un interval de timp neobişnuit( pe timpul nopţii, pe timpul sărbătorilor legale etc.) poate constitui un indiciu asupra fraudei. – la primirea solicitărilor de daune să verifice dacă autovehicule asigurate mai figurează ca asigurate şi de către alt asigurător, şi dacă au fost solicitate daune în aceleaşi condiţii şi de la alţi asigurători.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut