Marți, 11 septembrie a.c., ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Dușa, a avut o primă întâlnire de lucru cu reprezentanţii sindicatelor poliţiştilor şi ale personalului contractual din cadrul M.A.I. Ministrul Mircea Dușa i-a asigurat pe cei prezenţi de faptul că se va implica în rezolvarea aspectelor ce i-au fost semnalate, inclusiv prin propuneri de ordin legislativ. În acest sens, ministrul a precizat că va susţine orice inițiativă legislativă menită să îmbunătățească activitatea ministerului. “Cunosc problemele cu care se confruntă angajații ministerului și vreau să vă asigur că veți găsi în mine, întotdeauna, un partener deschis către dialog. Știm cu toții că parcurgem o perioadă dificilă din punct de vedere economic și tocmai de aceea mi-am propus ca obiectiv prioritar să asigur stabilitate și condiții optime pentru desfășurarea activității” a menționat Mircea Dușa. La finalul întâlnirii, ministrul Administrației și Internelor a propus reprezentanților sindicatelor ca acest gen de întâlniri să aibă un caracter permanent, astfel încât conducerea M.A.I. să fie informată cu privire la problemele reale cu care se confruntă angajații ministerului.
Întâlnire a ministrului Mircea Dușa cu reprezentanții sindicatelor polițiștilor și personalului contractual
Alte articole: