Întâlnire a ministrului Radu Stroe cu atașații de afaceri interne ai MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, s-a întâlnit miercuri, 3 iulie a.c., cu ataşaţii de afaceri interne români acreditaţi în statele membre UE, în cadrul unei convocări care s-a desfăşurat la sediul MAI.Acţiunea se înscrie în calendarul activităţilor cuprinse în cadrul modulului II de formare al proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar”, program derulat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, şi co-finanţat din Fondul Social European.Cu acest prilej, ministrul a subliniat importanţa organizării acestei întâlniri menită să identifice soluţii care să conducă la îmbunătăţirea activităţii ataşaţilor de afaceri interne în cooperarea poliţienească la nivel internaţional, dar să rezolve şi probleme care acoperă un spectru mai larg, respectiv de ordin profesional, logistic şi alte chestiuni punctuale.În mesajul adresat, Radu Stroe a subliniat rolul pe care fiecare dintre ataşaţii de afaceri interne îl are pentru promovarea intereselor naţionale în raporturile cu reprezentanţi ai ministerelor de interne sau ai altor agenţii de aplicare a legii din străinătate, în special în ceea ce priveşte demersurile pentru aderarea la spaţiul Schengen. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat ataşaţilor de afaceri interne să intensifice eforturile şi să se concentreze, cu prioritate, asupra unor aspecte precum monitorizarea, la nivel strategic, tactic şi operaţional, a situaţiei criminalităţii şi observarea tendinţelor acesteia. La întrevedere au mai participat secretarii de stat în MAI, Anghel Andreescu şi Bogdan Tohăneanu, inspectorul general al Poliţiei Române, chestor şef Petre Tobă, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, George Ciamba, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Simona Maya Teodoroiu, precum și reprezentanți ai Ministerului Public, DIICOT și Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. * * * Ataşaţii de afaceri interne din statele membre UE participă, în perioada 1-6 iulie a.c., la cel de al II-lea modul al proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar”, derulat de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, şi co-finanţat din Fondul Social European.Proiectul se adresează angajaţilor MAI din structurile centrale şi subordonate, precum şi ataşaţilor de afaceri interne ai MAI din ambasadele statelor membre ale UE şi vizează îmbunătăţirea sistemului de luare a deciziilor privind poziţiile MAI promovate în structurile europene de decizie, precum şi aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislaţiei europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut