Întâlnire a ministrului Traian Igaş cu omologii săi din Bulgaria şi Austria, la Bruxelles

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, aflat la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), a participat astăzi, 12 mai a.c., la Bruxelles, la o întâlnire trilaterală cu omologii săi din Bulgaria şi Austria, Tsvetan TSVETANOV şi Johanna MIKL-LEITNER.În cadrul întâlnirii, oficialul român şi cel bulgar au solicitat sprijinul Austriei – ţară care în prezent deţine preşedinţia Forumului Salzburg – pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, în cursul acestui an, cât mai curând posibil. Ministrul austriac şi-a arătat disponibilitatea pentru încheierea, cu succes, a aspectelor procedurale necesare aderării celor două ţări la Spaţiul Schengen.În cadrul lucrărilor Consiliului JAI, în contextul discuţiilor pe marginea Comunicării Comisiei Europene privind migraţia, statele membre, inclusiv România, au accentuat necesitatea liberei circulaţii a persoanelor în interiorul Uniunii Europene, subliniind că orice restrângere a dreptului la liberă circulaţie se poate face numai pe baza unor criterii foarte clar stabilite şi doar în situaţii excepţionale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut