Intalnire a şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, la sediul M.A.I., cu şeful Poliţiei Republicii Cipru, Michael P

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, l-a primit, la data de 16 mai a.c., pe şeful Poliţiei Republicii Cipru, Michael PAPAGEORGIOU, aflat într-o vizită de lucru în România. Tematica discuţiilor s-a axat pe stadiul şi perspectivele relaţiilor de cooperare, în contextul preluării, de către Republica Cipru, a preşedinţiei Consiliului UE în cea de– a doua parte a anului 2012, simultan cu atingerea obiectivului României de aderare la spaţiul Schengen. A fost reafirmat trendul ascendent al conlucrării şi perspectiva de intensificare a acesteia, prin măsuri concrete care să conducă la materializarea celor aflate pe agenda de lucru ale celor două părţi.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut