Întâlnire de lucru între ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, și omologul bulgar, Atanas Ilkov, privind eliminarea controalelor la frontierele terestre ale spațiului Schengen

 

În data de 24 septembrie, Cătălin Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a avut o nouă întâlnire de lucru, prin videoconferință, cu domnul Atanas Ilkov, ministrul de Interne al Bulgariei.

Întâlnirea face parte din seria de reuniuni periodice a celor doi oficiali, pentru coordonarea demersurilor legate de eliminarea controalelor la frontierele terestre ale spațiului Schengen. Pe agenda discuțiilor s-au aflat și subiecte de interes comun, precum gestionarea migrației ilegale și securizarea frontierelor.

Cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a principalelor evoluții din dosarul Schengen și au exprimat satisfacție pentru relația de cooperare strânsă dezvoltată între ministerele de resort ale celor două țări.

Rezultatele foarte bune obținute în ultimele luni în combaterea migrației ilegale, a criminalității organizate și în securizarea frontierelor externe ale UE au fost posibile și datorită bunei cooperări între structurile operative ale celor două țări. De asemenea, a fost subliniat faptul că nu s-a înregistrat nicio sincopă în aplicarea legislației europene de la momentul eliminării controalelor la frontierele aeriene și maritime, la 31 martie 2024. Aceste aspecte reprezintă principalele argumente în susținerea necesității finalizării obiectivului de aderare la spațiul Schengen.

Ministrul Predoiu a menționat sprijinul constant al Președinției Ungare a Consiliului Uniunii Europene pentru finalizarea aderării la spațiul Schengen în cursul acestui an, sprijin care se va concretiza inclusiv prin facilitarea discuțiilor în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne.

Cei doi miniștri au convenit să mențină o cooperare strânsă pe acest subiect și să continue discuțiile pentru atingerea obiectivului cât mai curând posibil.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut