Aspectele legate de migraţie şi domeniile în care Centrul Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie (ICMPD) poate fi valorificat de partea română au constituit temele discuţiilor întrevederii oficiale dintre Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul M.A.I., chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, şi directorul general al Centrului Internaţional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migraţie (ICMPD), Peter Widermann, desfăşurată luni, 27 februarie a.c., la sediul M.A.I. Problematica migraţiei a fost discutată din perspectivă strategică, pe cei doi piloni – intern şi extern. Oficialul român a precizat că, în contextul obiectivului prioritar de aderare la spaţiul Schengen, instituţia acordă, evident, o importanţă crescută obligaţiilor ce ne revin din perspectiva acquis-ului european privind frontiera externă a UE. De asemenea, s-a subliniat că problematica migraţiei este o prioritate pentru partea română, precizând că se acordă o atenţie deosebită managementului eficient al migraţiei, conform cerinţelor acquis-ului U.E. şi a abordării globale privind migraţia. În cadrul întrevederii s-a convenit ca modalităţile concrete de cooperare, pe proiecte comune, în funcţie de interesele şi priorităţile României, să fie discutate în cadrul unei şedinţe comune în perioada următoare.
Întâlnire de lucru între Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul M.A.I., Marian Tutilescu, şi directorul general al Centrului Internaţional pentr
Alte articole: