Întâlnire ministru Blaga – director executiv Frontex

Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, a avut, în cursul zilei de luni, 23 august a.c., o întrevedere cu domnul Ilkka Laitinen, directorul executiv al FRONTEX, în contextul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în Polonia.Cu acest prilej, ministrul Vasile Blaga a prezentat stadiul progreselor înregistrate de România în vederea aderării la spaţiul Schengen înaintea ultimei misiuni de evaluare, programată a avea loc la sfârşitul lunii noiembrie din acest an, care vizează domeniul SIS/ SIRENE. În cadrul discuţiilor purtate, directorul executiv FRONTEX s-a referit la situaţia migraţiei ilegale la frontierele externe ale Uniunii Europene. Acesta a prezentat operaţiunile comune ale statelor membre UE, coordonate de Agenţia FRONTEX, pentru contracararea migraţiei ilegale în zonele cele mai expuse, apreciind în mod deosebit contribuţia ţării noastre la aceste acţiuni. Domnul Ilkka Laitinen a subliniat importanţa implicării active a României în acest tip de operaţiuni mai ales după momentul aderării la spaţiul Schengen.Declarându-şi întregul sprijin pentru România în procesul ei de aderare la zona Schengen, oficialul FRONTEX a apreciat progresele înregistrate de ţara noastră în acest domeniu, exprimându-şi totodată dorinţa de a se convinge de aceste progrese chiar la faţa locului, cu ocazia vizitei pe care o va efectua în România la mijlocul lunii septembrie. În acelaşi context, ministrul Vasile Blaga a exprimat disponibilitatea României de a găzdui, începând cu anul 2012, unul dintre cele patru birouri operaţionale FRONTEX, care va coordona activitatea Agenţiei în zona Mării Negre şi a Balcanilor de Vest.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut