Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan RUS, s-a întâlnit joi, 31mai a.c., la sediul ministerului, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, E.S. Mark GITENSTEIN.În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre stadiul cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne între România și SUA. În acest context, ambasadorul Mark Gitenstein a mulțumit pentru excelenta colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor, în special în domeniul combaterii traficului de droguri și criminalității informatice, precum și pe componenta anticorupție.Totodată, cele două părți au reiterat disponibilitatea continuării cooperării în domeniul Afacerilor Interne între structurile de specialiate ale României și SUA, precum și dorința de a identifica noi oportunități care să conducă la atingerea obiectivelor aflate pe agenda comună de lucru. La întrevedere a mai participat șeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene și Relații Internaționale, chestor șef de poliție Marian Tutilescu.