Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ambasadorul Japoniei la București, E.S. Takashi Katae

La data de 5 martie 2024, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu ES Takashi Katae, noul ambasador extraordinar și plenipotențiar al Japoniei în România.

Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru abordarea unor teme de interes reciproc, în contextul semnării, la data de 7 martie 2023, a Declarației Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia.

Interlocutorii au subliniat nivelul excelent al relației bilaterale, precum și importanța și deschiderea pentru valorificarea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări pentru o cooperare mai aplicată.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme legate de extinderea investițiilor directe japoneze în România, precum și clarificarea procedurilor privind vizele de ședere în scopul încurajării schimburilor culturale, educaționale și de afaceri între cele două țări.

Totodată partea română a solicitat urgentarea procedurii de transfer a unui deținut cetățean român, subliniind importanța colaborării strânse în domeniul aplicării legii între cele două țări.

A fost subliniată disponibilitatea pentru dezvoltarea colaborării în domeniul combaterii criminalității organizate, sub toate formele sale, precum și în domeniul situațiilor de urgență, având în vedere experiența autorităților nipone în domeniu.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut