Întâlnirea secretarului general adjunct al M.A.I. cu reprezentanţii Academiei de Poliţie şi ai altor instituţii de învăţământ

Vineri, 08 aprilie 2011, ora 12.00, la sediul Academiei de Poliţie „Al.I.Cuza”, la invitaţia secretarului general adjunct al M.A.I., domnul chestor principal de poliţie Petre Tobă, a avut loc o întâlnire între conducerea instituţiei noastre şi reprezentanţii Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”, Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, şi Academiei Tehnice Militare, pentru a discuta posibilitatea armonizării sistemelor de învăţământ aplicate cu prevederile noii legi a învăţământului. În acest sens, s-au dezbătut şi identificat procedee similare specifice sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în vederea aplicării prevederilor Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. De asemenea, s-au prezentat platformele fiecărei instituţii, procedeul de elaborare a Cartei Universitare, dimensionarea departamentelor, funcţionarea Şcolii Doctorale şi a Colegiului.Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” – Biroul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut