Întâlniri bilaterale ale ministrului Radu Stroe în marja Conferinței Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii

În perioada 6 – 7 mai a.c., o delegaţie oficială a M.A.I., condusă de către ministrul afacerilor interne, Radu STROE, a participat la Munchen, R.F. Germania, la Conferinţa ministerială organizată sub egida Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. La această activitate, din partea M.A.I., au luat parte secretarul de stat Bogdan TOHĂNEANU şi chestor şef de poliţie Marian TUTILESCU, subsecretar de stat.În cea de-a doua zi a vizitei, ministrul Radu STROE a avut întâlniri bilaterale cu Joachim HERRMANN, ministru de stat pentru interne al landului BAVARIA, şi cu Hans Peter UHL, preşedinte al grupului de lucru pentru afaceri interne al fracţiunii CDU/CSU din Bundestag.În timpul întrevederii cu ministrul Joachim HERRMANN, cele două părţi au evocat excelenta cooperare între autorităţile de resort române şi germane ale landului Bavaria. Totodată, s-a convenit completarea cadrului juridic de cooperare bilaterală în domeniul afacerilor interne cu prevederi pe linie de combatere a traficului de fiinţe umane şi a criminalităţii informatice.În cadrul întâlnirii bilaterale cu preşedintele grupului de lucru pentru afaceri interne al fracţiunii CDU/CSU din Bundestag, au fost abordate aspecte legate de dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor şi cooperării între autorităţile de aplicare a legii române şi germane, cu accent pe cooperarea în domeniul securităţii şi controlului la frontieră. * * * Conferinţa de la Munchen a avut ca scop consolidarea colaborării pentru promovarea securităţii, respectiv pentru combaterea criminalităţii grave şi organizate, identificarea noilor provocări şi stabilirea de activităţi viitoare, în contextul Strategiei Dunării.Delegaţiile ministeriale participante au abordat cu prioritate tema combaterii criminalităţii cibernetice şi a consolidării capacităţii de rezistenţă împotriva atacurilor cibernetice. Partea română şi-a exprimat disponibilitatea pentru continuarea cooperării în acest domeniu şi s-a alăturat eforturilor celorlalte state în lupta împotriva ameninţărilor provocate de criminalitatea informatică. De asemenea, ministrul român al afacerilor interne a prezentat experienţa sa în domeniul de referinţă, inclusiv în calitate de coordonator pe linia criminalităţii informatice în cadrul Platformei Multidisciplinare Europene împotriva Ameninţărilor de Criminalitate-EMPACT din cadrul Oficiului European de Poliţie-EUROPOL. Ministrul Radu STROE a reiterat importanţa deosebită a unor măsuri coordonate în domeniul avertizării şi protecţiei faţă de riscurile de criminalitate informatică. Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) reprezintă un instrument comunitar de cooperare macro-regională în cadrul Uniunii Europene. Strategia este aplicată de către statele riverane, atât state membre ale UE, cât şi state terţe: Germania, Austria, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Serbia, Slovacia, Slovenia, România, Republica Moldova, Muntenegru, Ucraina şi Ungaria.


Alte articole:
Skip to content