Intervenții 24 de ore din 24 ale autorităților pentru diminuarea efectelor fenomenelor meteorologice

În conformitate cu informațiile centralizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, prin Centrul Național de Conducere Integrată, în județele afectate de fenomenele meteorologice, situația se prezintă astfel:În prezent, sunt în vigoare avertizări nowcasting de cod galben pentru intensificări ale vântului pentru județele Tulcea și Constanța până la ora 16.00, iar pentru județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași până la ora 20.00, fapt ce îngreunează deszăpezirea căilor de comunicații.Totodată, este în vigoare până joi, 19 ianuarie a.c., o informare meteorologică valabilă pentru cea mai mare parte a țării de intensificări ale vântului și ger.Din punct de vedere al căilor de comunicații, traficul rutier este închis pe Autostrada A2 București – Constanța, cu excepția tronsonului Cernavodă – Constanța, unde se circulă fără restricții, sensul către Constanța, iar pe firul 1 sectorul Fetești – Cernavodă se circulă controlat.În continuare sunt închise 12 tronsoane de drumuri naționale: DN 4 (București – Oltenița), DN 3 (Brănești – Fundulea), DN 31 (Călărași – Oltenița), DN 2A (Ovidiu – Hârșova), DN 22 (Lumina – Mihai Viteazu), DN 3A (Lehliu Gară – Fetești), DN 21A (Bărăganu – Țăndărei), DN 2C (Tovărășia – Slobozia), DN 41 (Daia – Oltenița), DN 5B (Giurgiu – Ghimpați), DN 61 (Ghimpați – Crevedia Mare), DN 22A Hârșova-limita jud. Tulcea.De asemenea, sunt închise 19 drumuri județene din patru județe (12 în Călărași, 3 în Teleorman, 3 în Giurgiu și 1 în Galați).Toate punctele de trecere a frontierei terestre sunt deschise. Au fost semnalate coloane de autovehicule înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Vidin, în partea bulgară. Circulația prin punctele de trecere a frontierei ce implică traversarea Dunării cu bacul este închisă din cauza gheții formate.În ceea ce privește traficul feroviar se înregistrează întârzieri semnificative pentru 7 trenuri, iar 46 sunt anulate.Toate aeroporturile sunt deschise.Toate porturile maritime, precum și cele fluviale Medgidia și Murfatlar, sunt închise. Din cauza formării podului de gheaţă, traficul fluvial este închis pe 21 căi navigabile respectiv, total pe Dunăre între km 175-1075, Brațul Chilia, Brațul Sf. Gheorghe, Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, Bicaz Lac Izvorul Muntelui, Bicaz Stânca Costești, Canalul Sulina și punctual pe Râul Prut, Râul Siret și pe Dunăre în alte 11 zone.La această oră, nu se înregistrează probleme în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică și gaze.În zonele unde s-au manifestat efecte ale fenomenelor meteorologice periculoase intervin, în acest moment, 3.069 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (1.256-IGPR, 1.135-IGSU, 678-IGJR) cu 1.098 mijloace tehnice, fiind în continuare dislocate, de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în județele Caraș Severin, Mehedinți, Călărași și Constanța câte 2 șenilate și 2 autofreze de zăpadă, iar în județul Giurgiu o șenilată.Pentru gestionarea integrată a situațiilor apărute la nivelul județelor Ialomița și Constanța au fost activate grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției.La nivelul CNAIR s-a acționat cu 604 utilaje și au fost utilizate 1.159,7 tone de material antiderapant şi 500 kilograme clorură de calciu. * * * INTERVENȚII ÎN CURS:Județul Giurgiu• În localitatea Uzunu, un autobuz cu 20 de persoane se află în parcarea unei benzinării neputându-și continua deplasarea din cauza drumului blocat. Se intervine de către autoritățile locale pentru degajarea drumului. Persoanele nu sunt în pericol.• pe DJ 504, în localitatea Vieru, intervine o șenilată și o autospecială de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru preluarea unei persoane dializate.Județul Constanța• pe DJ 391A între localitățile Dumbrăveni și Furnica, 1 autocisternă cu 1 persoană a rămas înzăpezită. Se intervine cu utilaje de la autoritățile locale.• pe DN 2A între localitățile Hârșova și Mihail Kogălniceanu se circula în convoi, însoțiți de echipaj de poliție și de un utilaj de deszăpezire al Societății Drumuri Naționale.Județul Ialomița• pe DJ 211 între localitățile Grivița și Traian, o ambulanță din cadru SAJ care se deplasa la un pacient cu leucemie solicită un utilaj de deszăpezire pentru a putea ajunge în localitatea Traian. Județul Călărași• pe DJ 301 în localitatea Gălbinași, intervine o șenilată și o autospecială ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru transportul a 5 persoane cu probleme medicale în localitatea Budești.• pe DJ 306 în localitatea Floroaica, intervine o șenilată și o autospecială pentru preluarea unui pacient de 97 ani cu retenție urinară și transportul acestuia la UPU Călărași.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut