Intervenții în zonele afectate de fenomenele meteorologice severe

Structurile Ministerului Afacerilor de Interne continuă misiunile de sprijinire a populației din zonele afectate de iarnă severă, misiunile de intervenție fiind monitorizate prin Centrul Național de Conducere Integrată, completat cu reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul gestionării situaților de urgență.Potrivit datelor centralizate, în ultimele 24 de ore, în 26 de județe și în municipiul București au rămas activate grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, iar în județele Brăila, Călărași și Ialomița a fost ridicat nivelul capacității operative. Cele mai dificile situații au fost semnalate în județele Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Ialomița, Olt, Tulcea, Vrancea, Teleorman. De la începutul avertizărilor până în prezent, s-a acționat pentru deblocarea a 450 de persoane rămase înzăpezite pe diverse căi rutiere și au avut loc 45 de intervenții pentru salvarea a 51 de persoane aflate în situații cu risc medical.Din cauza viscolului și a zăpezii abundente circulația rămâne închisă pe autostrăzile A2 și A4, 27 tronsoane de drumuri naționale și 47 de drumuri județene.Reamintim faptul că la punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria sunt în continuare semnalate restricții de tonaj (3,5 – 12 tone).La nivel național este întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru 50 de consumatori din localitatea Izbiceni, județul Olt.Peste 25.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, pompieri, jandarmi – cu peste 9.000 de mijloace tehnice sunt în continuare mobilizați pentru gestionarea efectelor cauzate de fenomenele meteorologice periculoase din județele pentru care au fost emise avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu.MAI recomandă cetățenilor să respecte indicațiile autorităților, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor și a vremii înainte de a pleca la drum și să evite pe cât posibil deplasările în zonele cu viscol și ninsori abundente.EXEMPLE DE INTERVENȚII DIN ULTIMELE 24 DE OREJudețul TulceaÎn cursul acestei dimineți, o ambulanță care a preluat din municipiul Tulcea doi copii, în vârstă de 3 luni, respectiv 5 ani, a rămas înzăpezită în zona localității Topastasaul. Pentru preluarea copiilor și transportarea lor la spital a fost trimis un autocamion al ISU. Județul DoljPompierii de la ISU au intervenit pentru deszăpezirea căilor de acces în locuința unei persoane cu handicap locomotor.Județul Călărași În localitatea Sălcioara, comuna Curcani, pe DN4, un autocamion de intervenție cu 6 cadre ISU și utilaje ale autorităților locale au intervenit pentru deblocarea a două ambulanțe care au rămas înzăpezite în timp ce se deplasau pentru preluarea a două gravide. Între localitățile Postăvari și Popești-Leordeni ( Ilfov), pe DN 4, 2 autoturisme cu 6 pasageri au rămas înzăpezite. S-a intervenit cu un utilaj de la CNAIR pentru deblocare.Județul Brăila Între localitățile Victoria și Bărăganu pe DJ 211B 4 autoturisme cu 7 persoane, dintre care trei 3 copii, nu au mai putut înainta din cauza zăpezii, fiind nevoie de intervenția unui utilaj de deszăpezire. Județul BuzăuTrei autovehicule cu 6 persoane au rămas blocate pe un drum forestier la 100 m de DJ 204C și a fost chemat în sprijin un autovehicul de mare tonaj, privat, care a reușit să le deblocheze. Județul ConstanțaAu fost desfășurate mai multe intervenții pentru preluarea unor cazuri medicale, printre care trei gravide, doi pacienți cu afecțiuni cardiace și unul cu probleme renale. Toți pacienții au fost transportați în siguranță la spital. Județul VranceaÎntre localitățile Obregița și Sihlea, pe DJ 202, o șenilată a ISU și utilaje de la autoritățile locale au acționat pentru deblocarea unei ambulanțe care transporta un pacient cu probleme hematologice . Județul TeleormanÎn cursul zilei de ieri, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 s-a primit un apel prin care s-a solicitat sprijin medical pentru un bărbat cu probleme cardiace. Inițial s-a intervenit cu 2 șenilate care nu au reușit să ajungă la pacient deoarece pe anumite porțiuni de drum zăpada avea aproximativ 2 m. A fost trimisă o altă șenilată și un echipaj de ambulanță care au reușit în cursul serii să preia bărbatul să-l transporte la unitatea de primiri urgențe din Alexandria. Totodată, o altă șenilată de la ISU s-a deplasat în localitatea Călinești pentru a duce medicamente unui copil cu handicap de grad I.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut