Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, a avut astăzi, 1 septembrie a.c., o întrevedere, la sediul M.A.I., cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone la Bucureşti – Excelenţa Sa Domnul Marek SZCZYGIEŁ. Tema principală a discuţiilor a constituit-o aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, prilej cu care Excelenţa Sa Domnul Marek Szczygieł a reiterat sprijinul Poloniei faţă de îndeplinirea acestui obiectiv, considerând că aderarea în două etape pare o abordare realistă în actualul context european şi politic al unora dintre statele membre. De asemenea, cei doi oficiali au subliniat bunele rezultate obţinute în cadrul cooperării bilaterală româno – polone în domeniul afacerilor interne, exprimându-şi dorinţa de a dezvolta proiecte în comun şi pe viitor. La finalul întrevederii, ministrul Traian Igaş a transmis invitaţia ministrului polon de interne de a efectua o vizită la Bucureşti, după ridicarea controalelor la frontierele aeriene, în contextul în care Polonia a deţinut calitatea de coaching country (stat îndrumător) în procesul României de aderare la Spaţiul Schengen, dar şi preşedinţia în exerciţiu a Consiliului Uniunii Europene în semestrul II 2011. * * * Reamintim că România a fost sprijinită, în mod constant, de Polonia în demersurile pregătirii ţării noastre pentru aderarea la Spaţiul Schengen, atât pe problematica Sistemului Informatic Schengen, cât şi în cadrul unor sesiuni de pregătire teoretică şi practică în domeniul frontierelor.
Întrevederea ministrului Administraţiei şi Internelor cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone
Alte articole: