Întrevederea ministrului afacerilor interne cu ambasadorul Republicii Federale Germania în România

Ministrul afacerilor interne, Petre TOBĂ, a avut joi, 7 aprilie 2016, la sediul MAI, o întrevedere cu Excelența Sa domnul Werner Hans LAUK, ambasadorul Republicii Federale Germania în România.În cadrul întâlnirii, a fost evidențiată excelenta cooperare în plan operativ dintre MAI și ministerele de interne federal și ale landurilor, care a condus la înregistrarea de progrese semnificative în combaterea criminalității organizate transfrontaliere.Cei doi oficiali au abordat chestiuni prioritare aflate pe agenda europeană, cu accent pe securizarea frontierelor externe ale UE.Ministrul afacerilor interne a evidențiat faptul că România dispune de un sistem integrat pentru securizarea frontierelor, bazat pe o tehnologie performantă și personal instruit, iar prin măsurile suplimentare de securitate la frontiera externă a UE, precum şi prin participarea substanțială la activitățile FRONTEX, țara noastră contribuie semnificativ la creșterea securității statelor membre ale Uniunii Europene. Demnitarul român a menționat inclusiv demersurile realizate în acest sens la frontierele comune cu Ucraina, Moldova, Bulgaria și Serbia.


Alte articole:
Skip to content