Întrevederea ministrului afacerilor interne cu șeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România

Ministrul afacerilor interne, doamna Carmen Daniela DAN, a avut vineri, 3 martie 2017, la sediul MAI, o întrevedere cu doamna Angela Cristea, Şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Cu acest prilej, au fost abordate aspecte referitoare la recenta Carte albă privind viitorul Uniunii Europene lansată de Comisia Europeană, fiind subliniată importanţa acestui document pentru viitorul Uniunii Europene. Ministrul român a exprimat apreciere faţă de iniţiativa Preşedintelui Comisiei Europene, menţionând că subiectul va face obiectul unor consultări în plan politic, în vederea stabilirii unei poziţii coordonate. Discuţiile au evidenţiat şi aprecierea din partea Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti cu privire la modul de gestionare de către Ministerul Afacerilor Interne a evenimentelor din primele luni ale anului. Reprezentanta Comisiei Europene a reiterat sprijinul Comisiei privind aderarea României la spațiul Schengen, având în vedere că toate condițiile tehnice au fost îndeplinite. De asemenea, pe parcursul întrevederii, ambele părţi au subliniat importanţa cooperării în domeniile de interes.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut