Invitaţie de presă Agenţia Naţională Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) vă invită să participaţi marți, 30 aprilie a.c., ora 10,00, la sediul Penitenciarului Târgșor, la o conferință de presă prilejuită de festivitatea de premiere a persoanelor private de libertate care au participat la concursul de postere organizat în cadrul Proiectului regional „Prevenirea abuzului şi traficului de droguri în penitenciare”.Proiectul a avut drept scop reducerea riscurilor asociate consumului de droguri în peniteciare prin dezvoltarea capacităţilor de advocacy, în Bosnia-Hertegovina, Moldova, România şi Ucraina şi implementarea unui concurs de afişe în rândul persoanelor consumatoare de droguri private de libertate, durata fiind de 1 an, iar bugrtul în valoare de15.274 euro.Implementarea proiectului a fost asigurată de Grupul de cooperare pentru combaterea consumului si a traficului ilicit de droguri – (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei – Direcţia de Coeziune Socială, iar partenerii de implementare au fost instituţii şi organizaţii neguvernamentale din țările mai sus menționate. În România, proiectul a fost implementat de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, și și-a propus promovarea serviciilor de asistență în sistemul românesc de detenție prin oferirea unei alternative la cea reprezentată de consumul de stupefiante.Proiectul a contribuit la sustenabilitatea şi dezvoltarea activităţilor specifice comunităţilor terapeutice din Penitenciarele Rahova şi Jilava, înfiinţate în cadrul proiectului „Crearea a trei comunităţi terapeutice în penitenciarele Rahova, Jilava şi Târgşor”, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.Totodată, la nivelul comunităţilor terapeutice menţionate se implementează un concurs de postere în rândul persoanelor private de libertate în vederea conştientizării riscurilor consumului şi abuzului de droguri şi a promovării în rândul persoanelor private de libertate a unui stil de viaţă sănătos. * * * Jurnaliştii interesaţi sunt rugaţi să confirme participarea la acest eveniment și să transmită până luni, 29 aprilie 2013, ora 12.00, la adresa de e-mail relaţii.publice@ana.gov.ro, datele de identificare personală – nume, prenume, CNP/CI (serie, nr.).A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content