Invitație/ Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al MAI – 2 decembrie, ora 11.30

Duminică, 2 decembrie a.c., începând cu ora 11.30, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor va susține o declarație de presă având ca temă acțiunile întreprinse de M.A.I. pentru desfăşurarea, în deplină legalitate, a alegerilor parlamentare din data de 9 decembrie a.c. * * * Jurnaliştii acreditaţi pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor sunt invitaţi să participe la această activitate, care se va desfășura la sediul M.A.I. (Piața Revoluției, nr.1A), începând cu ora 11.00.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut