Invitaţie implementare proiect BORDER KIOSK

În perioada 09-13 decembrie 2013, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, are loc o activitate coordonată de Agenţia FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale UE), prin care se va implementa şi testa proiectul BORDER KIOSK (Agentul Virtual Autonom pentru Evaluarea Adevărului în Timp Real), cunoscut şi sub denumirea de Avatar.Border Kiosk, dezvoltat de un Centru de Excelenţă al Departamentului de Securitate Internă al SUA, este o tehnologie aflată sub cercetare, pe care Agenţia Frontex o monitorizează încă din anul 2010. Proiectul este un sistem de scanare reprezentat printr-un aparat asemănător unui bancomat/ATM, aflat încă în stadiul de testare şi care are ca scop sprijinirea poliţiştilor de frontieră în domeniul evaluării credibilităţii declaraţiilor făcute de pasageri. Acest aparat măsoară şi analizează semnalele psiho-fiziologice şi comportamentale ale persoanelor evaluate prin intermediul unor senzori neinvazivi. Pe perioada desfăşurării proiectului, vor fi prezenţi la activităţi poliţişti de frontieră din state membre Uniunii Europene, studenţi de la Academia de poliţie “A.I. Cuza”, cât şi cercetători şi profesori de la universităţi din Europa.În viitor, dacă proiectul va fi dezvoltat şi va avea rezultate pozitive, acest tip de aparat ar putea fi folosit pentru o intervievare iniţială a persoanelor în punctele de trecere a frontierei.Jurnaliştii interesaţi de activitatea de testare a acestei tehnologii moderne pentru controlul de frontieră sunt aşteptaţi joi, 12.12.2013, ora 10.00, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.Pentru efectuarea formalităţilor de acces în zona de desfăşurare a activităţii, vă adresăm rugămintea de a ne transmite confirmarea de participare şi coordonatele persoanelor acreditate până miercuri, 11.12.2013, ora 18.00.Persoane de contact:- cms. Fabian Bădila – 0743137434/ ipp. Teodorescu Georgiana – 0735.176.416.Email: presa.igpf@mai.gov.ro. Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.


Alte articole:
Skip to content